Acţiunile concrete ale autorităţilor din România în vederea transpunerii directivei europene privind venitul minim european adecvat întârzie să apară, susţin consultanţii EY România.
“După mai bine de un an de la adoptarea Directivei de către Comisia Europeană şi intrarea ei în vigoare, acţiunile concrete ale autorităţilor din România în vederea transpunerii acesteia întârzie să apară. Deşi această Directivă apare într-o anexă publicată pe 13 septembrie 2023 pe pagina de internet a Secretariatului General al Guvernului privind planul anual de transpunere a directivelor UE pentru anul 2024, sesizăm că nu există informaţii suplimentare privind calendarul de transpunere. Nu în ultimul rând, merită precizat că instituţia competentă desemnată pentru transpunere este Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, iar termenul asumat pentru implementare este 15 noiembrie 2024”, se menţionează într-un material semnat de Claudia…