Comisarii de la Protecția Consumatorilor au amendat mai mulți producători și comercianți de sucuri și băuturi răcoritoare în perioada 29 iulie – 9 august, cu aproximativ 2 milioane lei. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat că au fost verificați 641 de operatori economici din întreaga țară, iar la 516 dintre aceștia au fost identificate deficiențe.
În total, s-au verificat 245.000 de litri de băuturi răcoritoare, sucuri și nectaruri de fructe, din care peste 84.000 de litri nu respectau legislația în vigoare privind protecția consumatorilor. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 416 amenzi în valoare de aproximativ două milioane lei, precum și 206 avertismente. De asemenea, s-a dispus oprirea definitivă a activității pentru un număr de operatori.
Aceste acțiuni au fost desfășurate pentru protejarea intereselor consumatorilor și pentru asigurarea respectării normelor legale în domeniul producției și comercializării de băuturi răcoritoare.
Citeste articol integral
Sursa & Foto Credit- “curier.ro”
Notă pentru publicații: Știrile sunt preluate automat din feed-ul Google News sau în urma unor acorduri scrise cu publicațiile. După cum observați, este specificată sursa, creditul foto și linkul către articolul integral. Dacă doriți ca articolele dumneavoastră să nu mai fie preluate, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail de mai jos, și le vom întrerupe imediat.
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii